ego...

Am învăţat sa plang! Da, eu nu plângeam niciodata... Şi îmi face bine, uneori, să-mi mai curăţ ochii, sufletul, mintea... Motivul? Nu consider că am o cauză sau un scop, ci pur şi simplu am devenit mai sensibila... Am trecut grav peste perioada aia când eram o adolescentă ne-nfricată, când nu-mi păsa de ceea ce voi lăsa în urmă, când zâmbeam la fiecare răutate pe care o făceam, când treceam fără regrete peste lucruri sau persoane pe care aveam să le pierd pentru totdeaua! Am pierdut multe, recunosc... şi toate astea doar din cauza mea, doar din cauza indiferenţei mele! Ceea ce mă face încă mandră de mine este faptul că eu nu regret niciodată nimic şi faptul că sunt total indiferentă... sau... am fost!!!

Îmi doresc, uneori, să fiu din nou copil, să mai am trei ani... să mă trezească mama, să mă îmbrace mama, tot mama să-mi pregătească masa, tot mama să mă ducă la gradiniţă... Să nu mai am griji, nevoi... să nu mai fie nevoie să-mi administrez banii pe care tot eu îi câştig muncind...

Ştiu, îmi doresc imposibilul!!! Aşa este! Ideea e ca din aceste cuvinte să ştim să extregem sentimentul care mă macină... şi nu este deloc vorba de acea minunată vârstă...